Potrivit ISU Vrancea, accidentul a fost anunțat la 112. O mașină în care se aflau două persoane, soț și soție, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț.
Persoanele nu au suferit răni grave și au fost evacuate din autoturism până la sosirea pompierilor. Echipajele SMURD și SAJ au examinat cele două victime însă acestea au refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
(sursa: Mediafax)