
„La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, pe DN 1, între localitățile Codlea și Vlădeni, a avut loc un accident rutier. Un bărbat, de 40 de ani, conducător al unui ansamblu de vehicule, care circula dinspre Brașov către Sibiu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, astfel că vehiculule au ieșit în afara părții carosabile, unde s-au răsturnat”, anunță IPJ Brașov.
În urma incidentului, patru din cele nouă persoane adulte aflate în vehicul au fost rănite.
Șoferul a fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
În cauză, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sunt continuate cercetări în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
(sursa: Mediafax)
