x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Minerii din Valea Jiului vor să dea în judecată Complexul Hunedoara, pentru neplata unor drepturi

Minerii din Valea Jiului vor să dea în judecată Complexul Hunedoara, pentru neplata unor drepturi

26 Mai 2020   •   13:07
Minerii din Valea Jiului vor să dea în judecată Complexul Hunedoara, pentru neplata unor drepturi

Minerii din Valea Jiului vor da în judecată Complexul Energetic Hunedoara, pentru că nu au primit ajutorul de încălzire, tichetele de masă și deconturile de transport, în ultimele două luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că va începe strângerea de semnături de la angajați, pentru a da în judecată Complexul Energetic Hunedoara (CEH), pentru neplata unor drepturi din contractul colectiv de muncă.

„Am luat această decizie, împreună cu colegii mei, deoarece o parte din drepturile din contractul colectiv de muncă nu ne sunt plătite nici până acum. Noi am lucrat pe toată această perioadă, am înțeles situația grea prin care trece Complexul, am înțeles prețurile scăzute de pe piața de energie, știm și că producția noastră este una destul de scăzută, dar credem că cei care conduc acest complex trebuie să găsească soluții, pentru că angajații care au venit la serviciu în această perioadă și care au fost în prima linie, chiar dacă nu s-a spus despre ei, să poată intra în posesia tuturor drepturilor din contractul colectiv de muncă. Este vorba despre ajutorul de încălzire, bonurile de masă și deconturile de transport, noi neavând transportul asigurat la și de la locul de muncă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Darius Câmpean. â

Minerii nu au primit de două luni aceste drepturi.

„Este vorba de două luni. Ca o sumă pentru fiecare angajat, între 900 și 1.100 de lei, calculul la venitul net. Trebuie să ținem cont și că din cauza pandemiei foarte multe din soțiile minerilor nu mai au loc de muncă, în momentul de față, iar oamenii trăiesc greu, muncesc greu. Este vorba despre toți angajații, aproximativ 4.100, din care aproape 3.000 fac parte din Sindicatul Muntele. Vom începe strângerea de semnături, pentru a putea demara acțiunea în instanță", a mai declarat Darius Câmpean.

Din Sindicatul Muntele fac parte peste trei mii de angajați.

Reprezentanții CEH nu au putut fi contactați pentru a comenta situaţia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: drepturi salariale mineri