Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a aprobat suplimentarea cotelor de intervenţie la specia mistreţ, pentru perioada de vânătoare 2018 - 2019, numărul exemplarelor ce pot fi vânate, la nivel naţional, fiind stabilit la 27.914, se arată în Proiectul de ordin privind aprobarea unor măsuri pentru combaterea pestei porcine africane, publicat luni în consultare publică.
"Prin Hotărârea nr. 3 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă din data de 01.08.2018 a fost aprobat Planul suplimentar de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane prin care au fost dispuse unele măsuri cu incidenţă în domeniul cinegetic, pentru aplicarea cărora Ministerul Apelor şi Pădurilor trebuie sa întreprindă anumite demersuri. Măsurile vizează necesitatea recoltării mistreţilor şi a exemplarelor din speciile de prădători, atât din zonele afectate de pesta porcină africană, cât şi din afara acestora, în anumite condiţii şi împrejurări", se arată în document.
Potrivit sursei citate, cotele de intervenţie aprobate pentru specia mistreţ în perioada de vânătoare 2018 - 2019 sunt suplimentare cotelor de recoltă aprobate prin Ordinul ministrului Apelor şi Pădurilor din 15 mai 2018, şi la care vânătoarea este permisă, pentru perioada de vânătoare 15 mai 2018 - 14 mai 2019.
"În situaţiile în care în cursul perioadei de vânătoare gestionării fondurilor cinegetice se schimbă, cotele de recoltă suplimentare nerealizate revin noilor gestionari de la momentul preluării dreptului de gestionare a faunei cinegetice. Cotele suplimentare de intervenţie pentru specia mistreţ aprobate conform prevederilor art. 1 se realizează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului Ordin în toate fondurile cinegetice neafectate de virusul pestei porcine africane, prin metodele de vânătoare prevăzute de Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 353/2008 privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii, cu modificările şi completările ulterioare", se precizează la articolele 1 şi 2 ale proiectului de Ordin citat.
Actul normativ prevede, totodată, la articolul 3, că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoarea a prezentului ordin, pe tot cuprinsul ţării se vânează integral speciile de prădători cu păr şi pene admise la vânătoare, în limita cotelor de recoltă aprobate.
"Prin excepţie de la prevederile art. 3 şi 4, în zona afectată definită ca aria calculată cu o rază de 13 km de la cazul de pestă porcină africană, compusă din zona infectată cu o rază de 8 km şi zona tampon de 5 km în exteriorul zonei infectate, se recoltează integral mistreţii şi exemplarele din speciile de prădători cu păr şi pene admise la vânătoare, prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin metoda 'la pândă' şi 'la dibuit', în termen de 30 de zile de la confirmarea virusului. În zonele de frontieră cu Ucraina, Republica Moldova şi Ungaria se va acţiona pentru recoltarea mistreţilor şi a prădătorilor de către vânători şi personal de specialitate al gestionarului cu sprijinul personalului Ministerului Afacerilor Interne, cu încadrarea în cotele de recoltă aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 540/15.05.2018 şi a cotelor suplimentare aprobate prin prezentul ordin", se notează în document.
Conform ministerului de resort, la articolul se menţionează: "Realizarea cotelor suplimentare de intervenţie pentru mistreţ în fondurile cinegetice neafectate de virusul pestei porcine africane, cât şi recoltarea integrală a mistreţilor din zona afectată se realizează de gestionarii fondurilor cinegetice cu vânători autorizaţi, personal silvic, personal de specialitate angajat şi alte categorii de personal care au fost instruite de personal abilitat".
Proiectul de ordin privind aprobarea unor măsuri pentru combaterea pestei porcine africane este publicat spre consultare publică pe site-ul MAP, iar cei interesaţi pot transmite opinii şi sugestii în maximum zece zile de la publicare, cel târziu pe data de 16 august 2018.
Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă a fost convocat pe 1 august pentru aprobarea planului suplimentar de acţiuni pentru combaterea pestei porcine africane.
Printre măsurile aprobate se află reducerea efectivului de mistreţi, prin vânarea unei cote suplimentare de intervenţie aprobată de Ministerul Apelor şi Pădurilor, în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative, situat sub valoarea de 0,5 exemplare/kmp, conform prevederilor Directivei nr. 60 /2002; recoltarea probelor la mistreţii împuşcaţi şi găsiţi morţi pentru a se decide destinaţia carcaselor, imediat după obţinerea rezultatelor probelor, în maximum 48 ore de la prelevarea acestora; în termen de 30 de zile de la confirmarea virusului se vânează integral prădătorii din zonele afectate; vânătoarea organizată în zonele afectate şi în afara lor se realizează cu vânători autorizaţi, personal silvic, personal de vânătoare angajat şi cu alte categorii de personal, care vor fi instruite în acest sens de personalul abilitat; în zonele în care s-a identificat PPA la porcii domestici, în fondul de vânătoare aflat pe raza UAT respectivă se realizează vânătoare intensivă, până la limita cotelor optime a efectivelor de mistreţi.
De asemenea, pentru Tulcea şi Constanţa, Insula Mare a Brăilei şi Balta lalomiţei se va proceda la uciderea preventivă a tuturor mistreţilor şi prădătorilor, în condiţiile legi; în zonele de frontieră cu Ucraina, Republica Moldova şi Ungaria se va acţiona pentru uciderea prin împuşcare a porcilor mistreţi şi a prădătorilor specifici, cu echipe mixte formate din vânători autorizaţi, personal silvic, cu sprijinul personalului MAI, până la linia frontierei de stat, conform prevederilor legale în vigoare; în punctele de trecere a frontierei se vor institui filtre pentru dezinfecţie, inclusiv dezinfectoare pentru mijloace de transport rutier.
Nu în ultimul rând, la nivel naţional, cu ajutorul autorităţilor publice locale, la intrările şi ieşirile din zonele infectate şi din gospodăriile populaţiei care deţin porci se vor instala dezinfectoare individuale, în termen de maximum 5 zile de la adoptarea prezentului plan de măsuri. Substanţele necesare pentru dezinfectoarele individuale vor fi asigurate de către autorităţile publice locale, iar fondurile aferente se vor asigura prin bugetul consiliilor judeţene din fonduri cu destinaţie specială pentru PPA.
Totodată, plantele afectate de mistreţi şi consumate parţial nu vor fi dislocate din zona de cultură şi vor fi neutralizate la faţa locului de către fiecare proprietar, iar înainte de recoltare, toate tarlalele vor fi verificate, iar zonele afectate vor fi izolate şi neutralizate la faţa locului de către proprietar/utilizator. Toate maşinile agricole, combinele, tractoarele, la ieşirile din tarlale şi deplasarea acestora dintr-o solă în alta, vor fi dezinfectate de către proprietar/utilizator.
Focarele de pestă porcină africană activează în România din august 2017, însă numărul lor a crescut foarte mult în luna iunie a acestui an, după ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate în localităţi situate pe braţul Chilia al Dunării.
Până la data de 3 august, virusul pestei porcine africane era activ în 98 de localităţi din opt judeţe, fiind confirmate în total 545 de focare, potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Până la acea dată au fost ucişi 61.594 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei, iar despăgubirile acordate se ridiau la 148.140 lei.
Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.AGERPRES