x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Morţii uitaţi de la Suceava: Șase decese din cauza Covid-19, descoperite după aproape o lună

Morţii uitaţi de la Suceava: Șase decese din cauza Covid-19, descoperite după aproape o lună

01 Mai 2020   •   14:30
Morţii uitaţi de la Suceava: Șase decese din cauza Covid-19, descoperite după aproape o lună

În haosul de la Spitalul Judeţean de la Suceava, şase oameni au murit infectaţi cu noul coronavirus fără să apară în statisticile oficiale. Sunt oameni care au pierdut lupta cu virsul în cursul lunii aprilie şi care nu au fost raportaţi către DSP, aşa cum legea o cere.

„Spitalul nu a raportat tot la timp şi am fost nevoiţi să îi adunăm pe toţi cei din urmă. Acum s-au reglat conturile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, şefa DSP Suceava, Manuela Trifan.

Tocmai pentru rezolva problemele organizatorice şi a limita efectele epidemiei din Suceava, din 3 aprilie, conducerea Spitalului Judeţean din Suceava a fost preluată de o echipă de medici militari. Ieri, aceştia au plecat şi a venit la coordonare o echipă de medici din spital. Ministerul Sănătăţii a anunţat că ministrul Nelu Tătaru a cerut echipei care a fost coordonată de secretarul de stat Ionel Oprea o evaluare completă a situaţiei de la Suceava, care include şi modul de raportare a deceselor.

Un alt deces, survenit în 30 martie, a fost descoperit de DSP după o lună. Acesta a fost întregistrat la Arad, un alt focar al epidemiei de Covid-19.

„Spitalele, după cum vedeţi, uneori nu îşi duc datoria până la capăt, din punct de vedere al raportării. La Arad s-au dat şi amenzi, dar nu asta este soluţia, toată lumea trebuie să înţeleagă că nu poţi să neglijezi aşa ceva”, a declarat pentru Mediafax Adriana Pistol, preşedintele Comisiei pentru Covid 19 din Ministerul Sănătăţii.

Adriana Pistol îţi spune că, în urma neraportării deceselor de la Suceava, Inspecţia Sanitară de Stat poate aplica şi acolo amenzi.

(sursa: Mediafax)

×