x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O ambulanţă a SAJ, implicată într-un accident de circulaţie la Urziceni

O ambulanţă a SAJ, implicată într-un accident de circulaţie la Urziceni

15 Sep 2018   •   12:30
O ambulanţă a SAJ, implicată într-un accident de circulaţie la Urziceni

O ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a fost implicată într-un accident de circulaţie, pe DN2 E85, la Urziceni, vineri seara, în timp ce transporta un pacient la un spital din Bucureşti, informează SAJ Vrancea. 

"O ambulanţă a SAJ Vrancea, care transporta un pacient la un spital din Bucureşti, a fost implicată, vineri seară, într-un accident de circulaţie la Urziceni. Este vorba de un impact cu un autoturism în care se aflau trei persoane, un bărbat, o femeie şi un copil", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marinela Preda. 

Potrivit sursei citate, nici pacientul şi nici personalul de pe ambulanţă nu au avut de suferit în urma accidentului, însă ambulanţa SAJ Vrancea a fost avariată. Copilul din celălalt autoturism implicat în accident a suferit un traumatism uşor de gleznă. 

Pacientul a fost preluat, la scurt timp după producerea accidentului, de o ambulanţă de la Urziceni şi dus la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: accident de circulaţie Urziceni