Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin și Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin au făcut joi opt percheziții domiciliare, în județului Caraș-Severin, într-o cauză în care au loc cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și alte mijloace de probă necesare soluționării cauzei, iar șapte persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi implicate în activitatea infracțională, au fost duse la audieri.
„În cauză se desfășoară cercetări privind activitatea unui grup infracțional organizat constituit având ca scop săvârșirea infracțiunii de omor calificat cu premeditare, grup care a fost constituit de trei inculpați din orașul Moldova Nouă, județul Caraș – Severin și care a fost sprijinit de alți 4 inculpați, trei dintre aceștia având calitatea de polițist.
Astfel, în vederea atingerii scopului grupului infracțional organizat, cei trei inculpați care au constituit grupul infracțional organizat, în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2022, au abordat, supravegheat și urmărit o persoană vătămată, pe care au atacat-o după ce aceasta a ajuns în dreptul imobilului în care locuiește, lovind-o în mod repetat, cu pumnii, picioarele și o bâtă de baseball și introducând-o împotriva voinței acesteia în portbagajul unui autoturism. Inculpații au transportat persoana vătămată pe marginea fluviului Dunărea unde, unul dintre aceștia a încercat să o înece, ținând-o cu forța cu capul în apă.”, arată polițiștii într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.
Întrucât cei bănuiții și-ar fi dat seama că a fost alertată Poliția, aceștia au abandonat victima într-o zonă de la periferia orașului Moldova Nouă și au reușit să fugă, cu sprijinul unei a patra persoane.
Astfel, joi, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș - Severin au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a patru persoane, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual.
În cursul zilei de vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv a celor patru persoane reținute în cauză. Instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de unul dintre bărbații bănuiți și luarea măsurii controlului judiciar față de alți doi bărbați. Cu privire la cea de-a patra persoană bănuită, propunerea de arestare a fost respinsă, fără a fi dispusă o măsură preventivă.
Cercetările sunt continuate pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.
(sursa: Mediafax)