x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale O persoană a murit şi alte trei au fost rănite într-un accident la Suceava

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite într-un accident la Suceava

Publicat la 15 Oct 2018 10:13 Modificat la 15 Oct 2018 10:13
O persoană a murit şi alte trei au fost rănite într-un accident la Suceava

O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite într-un accident rutier produs luni dimineaţă în localitatea Vicovu de Jos, a a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc. 

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate trei autoturisme şi şase participanţi la trafic. 

La faţa locului au intervenit două autospeciale, o ambulanţă SMURD şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. 

Cele trei persoane rănite, aflate în stare de conştienţă, au primit îngrijiri la faţa locului şi au fost transportate ulterior la spital, iar pentru cea de-a patra nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident suceava