x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Olt: Două persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz

Olt: Două persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz

01 Dec 2018   •   19:37
Olt: Două persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz

Două persoane, printre care şi un adolescent de 15 ani, au fost fost rănite sâmbătă seara în urma unui accident produs pe centura municipiului Caracal între un autoturism şi un microbuz, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Persoanele rănite, ambele din municipiul Caracal, se aflau în autoturism, iar în microbuz erau opt cetăţeni bulgari care au fost asistaţi la faţa locului de echipaje medicale şi au refuzat transportul la spital.

În ajutorul victimelor au intervenit un echipaj SMURD Caracal şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Olt, care au asistat medical la locul accidentului persoanele din microbuz şi au transportat la spital cei doi răniţi.

"Şoferul autoturismului, în vârsta de 50 de ani, din Caracal, şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă, în vârsta de 15 ani, din aceeaşi localitate, au fost transportaţi la CPU Caracal cu traumatisme craniene", a precizat Băsăşteanu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident olt