x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Patru maşini avariate şi o femeie rănită într-un carambol provocat de un şofer beat, în Galați

Patru maşini avariate şi o femeie rănită într-un carambol provocat de un şofer beat, în Galați

20 Ian 2020   •   14:39
Patru maşini avariate şi o femeie rănită într-un carambol provocat de un şofer beat, în Galați

Patru maşini au fost avariate şi o femeie a fost rănită într-un carambol provocat în municipiul Galaţi de un şofer beat, se arată într-o informare transmisă, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, un bărbat, de 32 ani, din Galaţi, a condus autoturismul pe strada Brăilei, şi, ajungând în zona Spitalului Judeţean din localitate, nu a păstrat distanţa în mers şi a lovit autoturismul care circula în faţa sa. Acesta a fost proiectat într-un alt autoturism, care, la rândul lui, în urma impactului, a lovit maşina din faţa sa.

În urma incidentului a rezultat avarierea celor patru autoturisme şi rănirea conducătorului auto din cel de-al doilea, o femeie, de 42 ani, din Galaţi.

În urma testării alcoolscopice, poliţiştii au constatat că bărbatul vinovat de producerea accidentului se afla sub influenţa alcoolului, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: galaţi accident