x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Patru răniţi într-un accident produs pe Valea Oltului: Traficul rutier este blocat total

Patru răniţi într-un accident produs pe Valea Oltului: Traficul rutier este blocat total

03 Iun 2019   •   14:43
Patru răniţi într-un accident produs pe Valea Oltului: Traficul rutier este blocat total

Patru persoane au fost rănite, luni, în urma coliziunii între două autoturisme, pe Valea Oltului, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Din primele informaţii ale poliţiştilor, accidentul a avut loc pe DN7, în localitatea Câineni, una dintre maşini fiind răsturnată pe mijlocul drumului.

La locul accidentului au fost trimise o ambulanţă SMURD şi patru salvări - două de la Vâlcea şi două de la Sibiu, la faţa locului aflându-se şi o ambulanţă cu număr de Timiş care a acordat primul ajutor victimelor până să ajungă forţele de intervenţie din Vâlcea.

Traficul rutier în zonă este blocat total. AGERPRES

×