x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 170.000 de ouă contaminate cu fipronil, retrase de la comercializare din mai multe judeţe din Olt

Peste 170.000 de ouă contaminate cu fipronil, retrase de la comercializare din mai multe judeţe din Olt

08 Feb 2019   •   11:35
Peste 170.000 de ouă contaminate cu fipronil, retrase de la comercializare din mai multe judeţe din Olt

Peste 174.000 de ouă contaminate cu fipronil, provenind de la o fermă avicolă din judeţul Olt, au fost retrase de la comercializare, din mai multe judeţe, pentru a fi distruse, iar ferma în cauză are în continuare interdicţie de a comercializa ouă, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

"Până în prezent, din datele recepţionate de la judeţele implicate, respectiv Olt, Argeş, Vâlcea, Dolj, Ilfov şi municipiul Bucureşti, a fost retrasă de la comercializare cantitatea de 174.086 bucăţi ouă", informează DSVSA Olt

Ouăle retrase de la comercializare vor fi distruse.

Până acum au fost distruse aproape 873.000 de ouă contaminate cu fipronil şi vor fi neutralizate alte peste 420.000 de ouă aflate în stoc la fermă.

Autorităţile sanitar-veterinare mai informează că potrivit ultimelor analize ale unor probe de ouă şi ţesut adipos al păsărilor de la ferma avicolă de unde provin cele contaminate au fost indicate depăşiri ale limitelor maxime admise de fipronil atât în ouă cât şi în ţesutul adipos al găinilor.

"În data de 30.01.2019, medicii veterinari au prelevat probe de ouă şi probe de ţesut adipos (grăsime) de la păsările din efectiv, rezultatele buletinelor de analiză primite în seara zilei de 07.02.2019, fiind necorespunzătoare, respectiv la probele de ouă cu valori cuprinse între 0,019 -0,053, iar la cele de grăsime cu valori cuprinse 0,049-0,295 (limita maximă admisă este 0,005 mg/kg). Se menţine în continuare interdicţia de comercializare a ouălor de către ferma avicolă", se menţionează în comunicat.

Inspectorii DSVSA Olt au depistat fipronil în concentraţie de 0,02 - 0,07 mg/kg la ouă provenind de la o fermă avicolă din judeţul Olt, produse în perioada 15-18 ianuarie. Ferma aparţine societăţii din Teleorman la care au fost găsite anul trecut ouă contaminate cu fipronil.

Autorităţile au decis ca toate ouăle produse la ferma avicolă în cauză, în perioada 4 ianuarie - 18 ianuarie, să fie retrase de la comercializare/sechestrate în vederea neutralizării. În urma anchetei desfăşurată de DSVSA, a reieşit că 285.570 de ouă, reprezentând producţia fermei din perioada 15 - 18 ianuarie, au fost comercializate în judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea şi Bucureşti.

În cazul ouălor contaminate cu fipronil a fost deschis şi un dosar penal şi se fac cercetări privind infracţiunea de trafic de produse sau substanţe toxice. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ouă contaminate cu fipronil olt