x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O pisică a căzut într-o fântână, la Vânători, animalul a fost salvat

O pisică a căzut într-o fântână, la Vânători, animalul a fost salvat

de Redacția Jurnalul    |    05 Iul 2024   •   23:00
O pisică a căzut într-o fântână, la Vânători, animalul a fost salvat

O pisică ce a căzut vineri într-o fântână din curtea unei gospodării din comuna Vânători a fost salvată de pompieri, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

"În cursul zilei de vineri, 5 iulie, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 anunţa că o pisică a căzut într-o fântână din curtea unei gospodării din satul Petreşti, comuna Vânători'', a informat sursa citată.

Către locul indicat s-a deplasat un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Focşani cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi.

''Unul dintre pompieri, echipat corespunzător, a coborât în fântână şi a adus la suprafaţă pisica", a precizat ISU Vrancea.

Animalul a fost predat în siguranţă proprietarului. 

×
Subiecte în articol: pisica fântână pompieri militari