x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Plajele din Mamaia nu vor fi supravegheate de salvamari. Cum explică primarul Constanței

Plajele din Mamaia nu vor fi supravegheate de salvamari. Cum explică primarul Constanței

02 Iun 2017   •   12:29
Plajele din Mamaia nu vor fi supravegheate de salvamari. Cum explică primarul Constanței
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Vești proaste pentru turiștii care își vor petrece minivacanța de Rusalii la malul marii, în stațiunea Mamaia. În această perioadă, salavamarii nu vor fi prezenți pe plajă.

Motivul este faptul că Primăria din Constanța nu a finalizat contractul pentru prestarea de servicii de salvamar, așa că nimeni nu-i va supraveghea pe turiștii care intră în apă și nici nu va interveni în caz de pericol, potrivit antena3.ro.

”Municipiul Constanța este singurul municipiu care a finalizat procedura de achiziție pentru serviciul de salvamari. Pe data de 29 s-a finalizat procedura, iar odată cu modificarea legii achiziților publice, toate procedurile au devenit mai greoaie. De vină este birocrația. Așteptăm ca firma care a câștigat licitația să vină să semneze contractul.  Eu sunt foarte mulțumit de activitatea salvamarilor și le mulțumesc pentru faptul că în vacanța de 1 mai au fost prezenți și au făcut voluntariat. Din data de 6 iunie această problemă ar trebui rezolvată”, a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Sursa: reporterntv.ro

×
Subiecte în articol: salvamari