x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Proaspătul prefect de Gorj nu vrea oameni prost îmbrăcați sau zdrențăroși în instituție

Proaspătul prefect de Gorj nu vrea oameni prost îmbrăcați sau zdrențăroși în instituție

14 Iul 2017   •   17:57
Proaspătul prefect de Gorj nu vrea oameni prost îmbrăcați sau zdrențăroși în instituție

Prefectul Ciprian Florescu a susținut joi, 13 iulie, prima conferință de la instalarea în funcție, pentru a comunica un ordin care va intra luni, 17 iulie, în vigoare. Ordinul respectiv prevede reguli de acces în Palatul Administrativ. Ținuta indecentă, zdrențăroasă sau provocatoare va fi interzisă, potrivit regulilor care însoțesc acest ordin.

Ciprian Florescu, prefectul de Gorj, a invocat necesitatea adoptării unui astfel de ordin în baza unei analize de risc pe care ar fi efectuat-o împreună cu reprezentanții Jandarmeriei Gorj. Asta înseamnă, judecând după motivările prezentate în ordin, că o persoană care se prezintă în pantaloni scurți la Palatul Administrativ ar fi un pericol pentru instituție!  „Ținuta inacceptabilă include: pantaloni scurți, papuci de plajă, îmbrăcăminte indicând afilierea la o bandă sau alte obiecte de îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, rasist, sexist, obscen, haine cu desene sau cuvinte sugestive, slogane. Nu vor fi permise articole de îmbrăcăminte sfâșiate, murdare și zdrențăroase, articolele de îmbrăcăminte provocatoare sau purtate provocator”. Prefectul de Gorj nu a putut să explice cu exactitate ce înseamnă îmbrăcăminte provocatoare. „Uitați-vă în DEX”, a răspuns prefectul la această întrebare. „Nu este vorba de o restricționare a cetățenilor în Palatul Administrativ, ci este vorba de un control pe care dorim să-l avem în permanență al persoanelor care acced în instituțiile care își desfășoară activitatea în Palatul Administrativ”, a explicat sec prefectul de Gorj. Jandarmii gorjeni vor fi cei care se vor îngriji să verifice dacă cei care intră pe ușile Palatului Administrativ sunt îmbrăcați corespunzător, ori rolul jandarmului este cu totul altul. Ciprian Florescu a mai spus că aceste prevederi se vor aplica inclusiv funcționarilor care desfășoară activitate la instituțiile din Palatul Administrativ. 

Sursa: pandurul.ro

×