x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Program de vară la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Program de vară la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

de Redacția Jurnalul    |    03 Mai 2024   •   20:00
Program de vară la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, poate fi vizitată acum după programul de vară, până pe data de 30 septembrie accesul turiştilor în perimetrul monumentului istoric fiind posibil zilnic între orele 9,00-20,00, a informat vineri Administraţia Sarmizegetusa Regia.

În perioada Sărbătorilor Pascale programul de vizitare este neschimbat, a precizat sursa citată.

Peste 67.000 de turişti au vizitat, anul trecut, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia - monument UNESCO, apreciată ca unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului Hunedoara, relevă datele Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.

Accesul spre situl arheologic de la Grădiştea de Munte se face pe un drum judeţean asfaltat, pe ruta Orăştie-Costeşti-Grădiştea de Munte, până la o parcare publică amenajată la câteva sute de metri distanţă de intrarea în cetate.

Situl se află în administrarea CJ Hunedoara din anul 2013, între timp aici fiind instituite un regulament de vizitare, paza monumentului şi un serviciu de prim-ajutor cu paramedici civili din cadrul Asociaţiei Salvital Hunedoara, asigurat pentru zilele sfârşitului de săptămână, atunci când numărul turiştilor este mai mare. 

×
Subiecte în articol: program vara sarmizegetusa regia