x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Protest de amploare a sindicatului BNS, în Timișoara, față de modificările Codului fiscal

Protest de amploare a sindicatului BNS, în Timișoara, față de modificările Codului fiscal

10 Noi 2017   •   15:10
Protest de amploare a sindicatului BNS, în Timișoara, față de modificările Codului fiscal

Un protest de amploare are loc, vineri, în fața Prefecturii Timiș. Aproximativ 1000 de persoane, membri ai Sindicatului IT Timișoara, alături de angajți din domeniul IT&C, și membri ai Blocului Național Sindical își exprimă astfel nemulțumirea față de modificările la Codul Fiscal, aduse de Guvern, ieri. 

Sunt arborate pancarte cu mesaje precum „Producem 6% din PIB, ne luați 16% din salarii” sau „Ne-am săturat să fim furați”. 
O delegație a protestatarilor a intrat la discuții cu prefectul de Timiș, Eva Andreaș. 
Dumitru Costin a precizat, în fața celor adunați, că dacă va fi adoptată legea, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, o vor ataca la Curtea Constituțională.

''Statul îşi retrage de la 1 ianuarie finanţarea pe care astăzi, prin Codul Fiscal, o oferă pentru milioane de cetăţeni, milioane de pensionari cu pensii mici, şomeri, pentru asistaţi social. Odată cu abrogarea art. 153, toată finanţarea sistemului public de sănătate va cădea în spatele celor puţin peste 5 milioane de salariaţi, iar din acest sistem vor trebui plătite servicii de sănătate pentru toată populaţia României. Statul şmecher se retrage'', a declarat liderul BNS, Dumitru Costin, prezent la protest. 

Sursa: pressalert.ro

×