x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale RADET a cerut ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic pentru încălzire în Bucureşti

RADET a cerut ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic pentru încălzire în Bucureşti

18 Apr 2017   •   17:57
RADET a cerut ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic pentru încălzire în Bucureşti
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

RADET a solicitat ELCEN repornirea sistemului de alimentare cu agent termic pentru încălzire către consumatorii urbani din Bucureşti, începând de marţi, ora 22,00. 

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, "măsura a fost dispusă pentru a asigura confortul cetăţenilor şi condiţiile optime de temperatură în locuinţe, în următoarea perioadă, în care se anunţă scăderea temperaturilor până la zero grade Celsius". 

Sursa citată menţionează că repornirea sistemului poate fi dispusă în conformitate cu articolul 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că "începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18,00 - 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici". 

Totodată, RADET, prin Primăria Municipiului Bucureşti, va solicita Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene modificarea legislaţiei privitoare la furnizarea şi oprirea energiei termice, astfel încât confortul locuitorilor Capitalei să fie asigurat în mod continuu pe întreaga perioadă a anului, se mai arată în comunicat. 

"Este necesară adaptarea legislaţiei actuale la noile condiţii meteorologice din ultimii ani, cu variaţii mari de temperatură între zi şi noapte sau schimbări bruşte de temperatură de la o zi la alta, în perioadele de pornire şi oprire a sistemului", subliniază sursa citată. 

RADET precizează că lipsa încălzirii la unele blocuri sau scări de bloc, după repornirea sistemului de încălzire, poate fi cauzată de faptul că sunt asociaţii de proprietari care nu doresc deschiderea vanelor aflate în subsolul imobilelor. Reprezentanţii legali ai respectivelor asociaţii trebuie să anunţe în scris acest lucru, urmând ca pe site-ul Regiei să fie afişată şi actualizată lista tuturor asociaţiilor care rămân închise. 

"Pentru cei care doresc reluarea furnizării căldurii, le recomandăm deschiderea vanelor montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum şi a robineţilor montaţi pe calorifere pentru a se realiza o încărcare şi o aerisire corectă a instalaţiei de încălzire. Punctual, pot apărea deficienţe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură, care însă vor fi soluţionate cu celeritate", se precizează în comunicat. 

Dispeceratele RADET şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numerele de telefon TELVERDE - 0800.820.002 şi 031-9442, se mai arată în comunicat. AGERPRES

×