x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricţiile de circulaţie pe Podul de la Mărăcineni se ridică joi

Restricţiile de circulaţie pe Podul de la Mărăcineni se ridică joi

30 Aug 2018   •   07:44
Restricţiile de circulaţie pe Podul de la Mărăcineni se ridică joi

Circulaţia rutieră pe sensul Râmnicu Sărat - Buzău, pe podul situat pe DN2, la Mărăcineni, se redeschide joi, în jurul orei 7:00, pentru toate categoriile de autovehicule, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. 

 

Lucrările de reparaţii ale podului au început în data de 19 aprilie şi au constat în reparaţii ale plăcii din beton armat existente şi executarea unei plăci de suprabetonare peste placa existentă, înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe pod, înlocuirea rosturilor de dilataţie, sablarea şi vopsirea tablierului metalic şi montarea parapetelui de siguranţă cu nivel de protecţie superior. 

Contractul de lucrări a fos încheiat între DRDP Bucureşti şi SC Freyrom SA şi depăşeşte 3,568 milioane lei fără TVA, sumă alocată de la bugetul de stat pentru lucrări de întreţinere periodică. 

În perioada următoare vor mai avea loc lucrări la infrastructura podului, dar acestea nu vor afecta circulaţia rutieră pe pod, precizează reprezentanţii CNAIR. AGERPRES

×