x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Revoltător! Un arădean este cercetat după ce ar furat bijuteriile şi banii din casa unei femei care-l găzduise

Revoltător! Un arădean este cercetat după ce ar furat bijuteriile şi banii din casa unei femei care-l găzduise

10 Ian 2019   •   15:12
Revoltător! Un arădean este cercetat după ce ar furat bijuteriile şi banii din casa unei femei care-l găzduise

Un bărbat de 48 de ani din localitatea arădeană Gurba este cercetat pentru furt, după ce ar fi sustras bani şi bijuterii din casa unei femei pe care o cunoscuse pe internet şi care îl găzduise peste noapte, prejudiciul de peste 7.000 de lei nefiind deocamdată recuperat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat, joi, că a fost identificat un bărbat din localitatea Gurba, pe numele căruia o localnică din satul Dorobanţi a depus o reclamaţie pentru furt.

"În timp ce se afla într-un imobil de pe raza localităţii Dorobanţi, profitând de faptul că victima dormea, i-ar fi sustras mai multe bijuterii din aur şi bani, cauzând un prejudiciu de 7.250 de lei", a declarat Claudia Iuga.

Bărbatul, care este cercetat pentru furt, ar fi sustras două perechi de cercei, o brăţară şi un lanţ de aur, dar şi 1.500 de lei şi 270 de euro. Deocamdată, poliţiştii nu au reuşit să recupereze prejudiciul.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, victima, în vârstă de 60 de ani, l-ar fi cunoscut pe suspect pe o reţea de socializare, iar el s-a prezentat ca fiind bijutier. Femeia l-ar fi invitat acasă pentru a se cunoaşte şi l-a găzduit peste noapte, însă dimineaţă a observat că bărbatul a plecat, iar din casă i-au dispărut banii şi bijuteriile. AGERPRES

×
Subiecte în articol: hot arad