x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șocant! Toată conducerea primăriei din Târgu Mureş a fost trimisă în judecată pentru 9.000 de fapte

Șocant! Toată conducerea primăriei din Târgu Mureş a fost trimisă în judecată pentru 9.000 de fapte

28 Sep 2017   •   21:00
Șocant! Toată conducerea primăriei din Târgu Mureş a fost trimisă  în judecată pentru 9.000 de fapte

Primarul municipiului Tîrgu Mureş, Dorin Florea, şi fostul viceprimar, Sergiu Claudiu Maior, au fost trimişi în judecată, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care sunt acuzaţi de peste 9.000 de fapte de uzurparea funcţiei.

Alături de cei doi a fost trimis în judecată şi fostul secretar al municipiului Tîrgu Mureş, Andrei Mureşan, acuzaţiile aduse acestuia fiind identice cu ale primarului Dorin Florea şi a fostului viceprimar Sergiu Claudiu Maior, precum şi numărul faptelor comise.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a lui Sergiu Claudiu Maior, fost viceprimar al municipiului Tîrgu Mureş, la data faptelor consilier al primarului, pentru uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9.198 acte materiale), a lui Dorin Florea, primar al municipiului Tîrgu Mureş, şi a lui Andrei Mureşan, la data faptelor secretar al Municipiului Tîrgu Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uzurparea funcţiei, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârşită în formă continuată (9.198 acte materiale).

Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Mureş.

În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, Maior Sergiu Claudiu, în calitate de consilier al primarului municipiului Tîrgu Mureș, în perioada 9 martie 2016 – 29 iunie 2017, a îndeplinit acte – semnarea a 9198 ordine de plată emise de Municipiul Tîrgu Mureș – ce nu intrau în atribuțiile sale legale de serviciu, fiindu-i interzise de lege.

„Interdicția a rezultat din incompatibilitatea stabilită de Agenția Națională de Integritate (ANI) și confirmată de instanță prin decizie definitivă la data de 1 martie 2016. Această împrejurare a avut ca efect pierderea, de către Maior Sergiu Claudiu, a dreptului de a ocupa o funcție sau o demnitate publică în următorii 3 ani”, precizează procurorii.

Potrivit anchetatorilor, în vederea eludării interdicțiilor prevăzute de lege, după ce a demisionat din funcțiile de viceprimar și de consilier local, Maior Sergiu Claudiu a fost numit de primarul Florea Dorin în postul de consilier al primarului pentru a îndeplini în continuare prerogativele de putere publică ce i-au fost interzise de lege.

Printre atribuțiile primite figura și aceea de a semna ordinele de plată, atribuție pe care Maior Sergiu Claudiu o îndeplinise și în calitate de viceprimar.

Concret, în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș, Florea Dorin a emis două dispoziții prin care, cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, i-a creat lui Maior Sergiu Claudiu cadrul necesar să efectueze acte ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, cu toate că se afla sub interdicția anterior menționată.

„În același context, inculpatul Mureșan Andrei, în calitate de secretar al Municipiului Tîrgu Mureș, a avizat pentru legalitate și a semnat cele două dispoziții emise de edil. Prin aceste demersuri, inculpații au vătămat interesul UAT Mun. Tîrgu Mureș și pe cel al cetățenilor ca funcțiile și demnitățile publice să fie exercitate în condiții de imparțialitate, integritate și transparență și să nu poată fi ocupate de persoanele decăzute din dreptul de a le mai ocupa”, mai arată DNA.Observator.tv

×
Subiecte în articol: primarie tărgu mureş dna