„În noaptea de 20 august, în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 17B, în localitatea Poiana Teiului. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din județul Suceava, conducea un autoturism din direcția Borca-Poiana Largului, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 41 de ani, din Răucești, ce se afla staționat la culoarea roșie a semaforului”, transmite aIPJ Neamț.
Șoferul de 54 de ani și a alți doi pasageri cu vârste de 13, respectiv 69 de ani, din ambele autoturisme, au fost răniți.
„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului din județul Suceava. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, menționează polițiștii din Neamț.
(sursa: Mediafax)