x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un șofer de taxi din Galați a fost încătușat, deoarece a refuzat să se legitimeze

Un șofer de taxi din Galați a fost încătușat, deoarece a refuzat să se legitimeze

de Redacția Jurnalul    |    03 Ian 2024   •   11:45
Un șofer de taxi din Galați a fost încătușat, deoarece a refuzat să se legitimeze

Un șofer de taxi din Galați a fost încătușat de polițiști, deoarece a refuzat să se legitimeze în timpul unui control de rutină.

Incidentul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, pe principalul bulevard al orașului Galați. Mașina a fost oprită deoarece șoferul nu purta centura de siguranță. Acesta s-a certat cu polițiștii, a dat muzica tare și a refuzat să colaboreze. Ca urmare, agenții l-au încătușat și l-au dus la secția de Poliție.

„Conducătorul auto, de 39 de ani, din municipiul Galați, în momentul în care i s-ar fi adus la cunoștință că va fi sancționat contravențional pentru că nu purta centura de siguranță, ar fi devenit agitat fizic și verbal și ar fi început să adreseze cuvinte jignitoare la adresa polițiștilor. De asemenea, ar fi dat muzica la un nivel ridicat în autoturism, refuzând să colaboreze, astfel că polițiștii l-au extras din autoturism, l-au încătușat și condus la sediul Secției 2 Poliție Galați”, au transmis reprezentanții Poliției Galați.

Bărbatul a fost amendat cu 495 de lei pentru că nu a purtat centura de siguranță și cu 2.000 de lei pentru provocarea de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sofer taxi galaţi incatusat