x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Weekend fără mașini pe Calea Victoriei - spectacole și concerte în stradă

Weekend fără mașini pe Calea Victoriei - spectacole și concerte în stradă

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2025   •   22:00
Weekend fără mașini pe Calea Victoriei - spectacole și concerte în stradă

Calea Victoriei va fi închisă traficului în weekend, sâmbătă și duminică, între orele 9.00 - 23.00, pentru evenimente culturale în cadrul proiectului „Străzi Deschise".

Restricțiile de circulație se vor aplica pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, fără a afecta traficul în intersecții.

Pe aceste tronsoane vor avea loc mini-concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii, statui vivante și studiouri foto.

În timpul restricțiilor, traversarea Căii Victoriei va fi permisă la intersecțiile cu Bulevardul Dacia, străzile Știrbei Vodă, Ion Câmpineanu și Bulevardul Regina Elisabeta. Zonele restricționate vor fi împrejmuite, iar pietonii vor fi direcționați către trotuare și treceri pentru pietoni.

Locuitorii din zonă vor putea accesa domiciliile, iar angajații și clienții unităților economice vor avea acces conform indicatoarelor montate temporar, sub supravegherea autorităților.

Pentru șoferii care circulă de obicei pe Calea Victoriei, Brigada Rutieră recomandă două rute alternative principale:

- Piața Victoriei – Bulevardul Lascăr Catargiu – Piața Romană – Bulevardul Gheorghe Magheru – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piața Universității – Bulevardul I.C. Brătianu – Piața Unirii – Splaiul Independenței

- Piața Victoriei – Strada Buzești – Strada Berzei.

(sursa: Mediafax)

×