x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr arestat pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă

Tânăr arestat pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă

de Redacția Jurnalul    |    14 Iun 2023   •   21:15
Tânăr arestat pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă

Un tânăr a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie de miercuri a Tribunalului Bistrița-Năsăud, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă.

Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit faptul că, în perioada aprilie – septembrie 2020, un tânăr, în mod repetat, ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră și ar fi făcut fotografii cu caracter sexual explicit.

De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, bănuitul i-ar fi cerut minorei să realizeze materiale pornografice și să i le transmită prin intermediul unei rețele de socializare.

Apoi, acesta i-ar fi cerut minorei, în mai multe rânduri, să întrețină relații sexuale cu el și ar fi amenințat-o că, în cazul în care va refuza, va posta materialele pornografice pe rețelele de socializare.

În luna decembrie 2022, persoana bănuită i-ar fi solicitat unei alte minore să producă materiale pornografice, pe care le-ar fi primit, stocat și deținut, până la data de 13 iunie 2023.

Tânărul a fost reținut de procurorii DIICOT, iar miercuri judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tanar diicot pornografie