Poliția Galați a fost sesizată prin apel la 112, cu puțin înainte de ora 4.00 dimineața, că pe DN 25, în interiorul localității Drăgănești, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat.
Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un tânăr, cu vârsta de 19 ani, din satul Podoleni, comuna Barcea, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 25, în interiorul comunei Drăgănești, dinspre municipiul Galați către municipiul Tecuci, la km 8 + 400 de metri, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și a lovit o altă autoutilitară folosită la tractări auto, prevăzută și cu platformă, care era parcată în afara drumului, în dreptul unui imobil.
În urma accidentului, tânărul a fost grav rănit, și, din păcate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical sosit la fața locului, fiind constatat decesul.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști pentru a fi stabilite împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.
(sursa: Mediafax)