Un tânăr în vârstă de 24 de ani s-a răsturnat cu mașina, după ce a intrat în plin în sensul giratoriu.
La fața locului a intervenit de urgență ISU Dobrogea cu mai multe echipaje: Detașamentul Palas cu o autoospecială cu apă și spumă, un SMURDB2 și un SMURD C.
Din nefericire, victima, un bărbat în vârtsă de 24 ani, a fost declarata decedata de medicul echipajului SMURD C.
Potrivit surselor, tânărul avea permisul suspendat, circula cu viteză și ar fi intrat cu bolidul direct în sensul giratoriu.
'La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 2.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul I.C. Brătianu, la ieșire din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier grav.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 24 de ani, nu ar fi adaptat viteza la configurația drumului și ar fi intrat în coliziune cu amenajarea rutieră a sensului giratoriu.
În urma impactului, conducătorul autoturismului a decedat.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturismul pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", transmite IPJ Constanța.