x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Târg de Sfinţii Apostoli "Petru şi Pavel", la Muzeul Satului

Târg de Sfinţii Apostoli "Petru şi Pavel", la Muzeul Satului

27 Iun 2019   •   13:28
Târg de Sfinţii Apostoli "Petru şi Pavel", la Muzeul Satului

Concerte susţinute de artişti de muzică populară şi ansambluri folclorice din întreaga ţară, lansări de carte, expoziţii şi prelegeri se numără printre acţiunile organizate de Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", de vineri până duminică, în cadrul tradiţionalului Târg de Sfinţii Apostoli "Petru şi Pavel".

"Cu această ocazie, sub titlul "Icoana ortodoxă - lumina credinţei", va fi vernisată o expoziţie realizată în parteneriat cu Patriarhia Română, iar dr. Ana Dumitran, muzeograf coordonator la Museikon, Alba Iulia, specialist în arta icoanei transilvănene, va susţine o prelegere", informează Muzeul Satului.

De asemenea, va fi prezentat filmul documentar dedicat satului românesc "Zidiri de timp", produs de Trinitas TV, şi vor fi omagiate două dintre tezaurele creaţiei populare româneşti: Adela Petre şi Ion Arsene.

Tot cu acest prilej, la 70 de ani de la întemeierea Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu" vor fi lansate volumele: "Etnologie românească. Tradiţie. Cultură. Civilizaţie", "Habitatul. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român. Volumul V. Dobrogea, Muntenia", "Alimentaţia. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român. Volumul I. Oltenia" , "Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu", serie nouă, tom 29".

Va fi de asemenea vernisată expoziţia de fotografie "Documente de imagine din arhivă Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu". 70 de ani de la întemeiere".

La târg vor fi prezenţi artişti de muzică populară din întreaga ţară şi ansambluri folclorice, care vor evolua pe scenă "Dumitra".

Nu vor lipsi atelierele de creaţie, meşterii artizani de la care pot fi târguite diverse, bucatele tradiţionale.

Evenimentul face parte din seria acţiunilor dedicate "Anului omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari", aşa cum este declarat de Patriarhia Română. AGERPRES

×