"Din primele verificări, se pare că cei doi bărbaţi efectuau lucrări de mentenanţă la telescaunul Parâng, aflându-se în deplasare cu telescaunul, moment in care s-a rupt cablul de tractare, aceştia căzând pe sol, de la o înălţime de aproximativ 7-8 metri", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea acestor măsuri.
Ancheta în acest caz este coordonată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, incidentul fiind tratat ca un accident de muncă.
Știre inițială: Doi bărbați au fost răniți grav, vineri, după ce au căzut din telescaunul din Parâng. Accidentul, care a avut loc cu puțin timp înainte de ora 12.00, s-a produs între primii doi piloni ai instalației de transport pe cablu.
„Doi bărbați au fost răniți grav în urma căderii de la înălțime din telescaunul din Parâng. Accidentul, care a avut loc cu puțin timp înainte de ora 12.00, s-a produs între primii 2 piloni ai instalației de transport pe cablu. La sosirea salvatorilor, cele două persoane erau conștiente, dar prezentau multiple traumatisme”, potrivit ISU Hunedoara.
Echipajele medicale ale SMURD și S.A.J. le-au acordat primul ajutor calificat.
O primă victimă se află în drum spre UPU Petroșani, iar cea de-a doua se află încă la locul accidentului și i se acordă asistență medicală.
La intervenție au participat și salvamontiștii din Parâng.
(sursa: Mediafax)