x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timiș - Șef de poliție, prins băut la volan după un accident

Timiș - Șef de poliție, prins băut la volan după un accident

27 Ian 2017   •   09:16
Timiș - Șef de poliție, prins băut la volan după un accident

Comisarul de poliție Claudiu Andreescu, șeful interimar al Poliției din orașul timișean Sânnicolau Mare, a produs vineri seara un accident pe o stradă din Timișoara. Potrivit martorilor, mașina pe care o conducea omul legii, aflat în afara serviciului, a lovit din spate un taximetru, scrie pressalert.ro.


Andreescu a încercat să plece de la locul accidentului, care s-a soldat doar cu pagube minore, însă a fost oprit de mai mulți taximetriști. Șeful Poliției din Sânnicolau Mare și-a cerut scuze pentru accident și i-a promis taximetristului că-i cumpără mașina. 


Motivul nervozității sale a fost lămurit după sosirea unui echipaj de poliție care l-a destat pe fostul șef birou Cercetări Penale în cadrul Secției 4 Timișoara cu etilotestul, care a indicat 0,99 mg/l alcool pur în aerul respirat. 


Claudiu Andreescu a fost transportat la Spitalul Județean din Timișoarapentru recoltarea de probe biologice și se va alege cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.


La spital, polițistul a făcut jurnaliștilor declarații contradictorii, afirmând că ”am consumat băuturi alcoolice, dar nu am condus eu mașina”, după care ”da, eu eram la volan”. 


Într-un final Andreescu a declarat că îi pare rău că a băut, dar s-a arătat convins că incidentul nu-i va afecta cariera profesională.
 

×