x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timișorean, amendat în Vaslui deși nu a călcat niciodată în acest județ

Timișorean, amendat în Vaslui deși nu a călcat niciodată în acest județ

25 Apr 2017   •   16:50
Timișorean, amendat în Vaslui deși nu a călcat niciodată în acest județ
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui efectuează verificări, după ce un bărbat domiciliat în Timişoara, care nu s-a deplasat niciodată în judeţul Vaslui şi nu deţine permis de conducere, a primit acasă un proces verbal prin care era înştiinţat că a fost amendat de poliţiştii rutieri din Vaslui. 

Potrivit procesului verbal, timişoreanul a primit o amendă în valoare de 1.350 lei şi 9 puncte penalizare pentru că ar fi condus, pe 30 martie, un vehicul cu tracţiune animală cu număr de înmatriculare Huşi 043, fiind sub influenţa bătuturilor alcoolice, pe raza comunei vasluiene Pădureni. 

'Pe data de 12 aprilie, s-a primit din partea unui bărbat din judeţul Timiş o sesizare prin care acesta contestă o sancţiune aplicată de lucrători din cadrul Biroului Rutier Huşi. Plângerea a fost înaintată spre soluţionare la Judecătoria Huşi', a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Iulian Petre. 

Timişoreanul amendat susţine că nu a fost niciodată în judeţul Vaslui, nu are cunoştinţe sau prieteni din zona Moldovei şi niciodată nu şi-a pierdut vreun act. El a precizat că va lua legătura cu un avocat cu care stabilească modul în care va acţiona, astfel încât cei vinovaţi de producerea acestei încurcături să fie sancţionaţi. AGERPRES

×