x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Brașov: Un tren de călători a accidentat mortal două femei

Tragedie în Brașov: Un tren de călători a accidentat mortal două femei

de Redacția Jurnalul    |    04 Aug 2023   •   10:46
Tragedie în Brașov: Un tren de călători a accidentat mortal două femei

Două femei au murit joi seara după ce au fost lovite de un tren de călători pe calea ferată situată între localitățile Cristian și Brașov.

Potrivit IPJ Brașov, polițiștii de la transporturi au fost sesizați joi seara cu privire la un accident feroviar produs pe calea ferată situată între localitățile Cristian și Brașov.

Echipajele de poliție sosite la fața locului au stabilit că un tren de persoane, care circula pe relația Brașov - Zărnești, ar fi surprins și accidentat mortal două femei, de 55 și 67 de ani.

„Prime date indică faptul că cele două victime ar fi coborât dintr-un autovehicul, ce se afla oprit în apropierea căii ferate și ar fi intenționat să ajungă de cealaltă parte a căii ferate, moment în care au fost accidentate de vehiculul feroviar”, transmite Poliția Brașov.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a se stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident tren