O femeie a fost împuşcată mortal, marţi, de soţul ei, cu un pistol cu bile. În cursul nopţii, bărbatul a fost găsit şi el decedat, într-o comună din Călăraşi.
Crima a avut loc în sectorul 5 din Capitală. Victima lucra la o firmă de transport, iar soțul acesteia ar fi mers la locul de muncă al femeii, sub pretextul de a vorbi cu ea.
Au mers într-un birou, loc în care bărbatul a și împușcat-o pe femeie. Nu se știe, deocamată, dacă au existat martori la această faptă.
Femeia a fost găsită împușcată mortal, marți.
Câteva ore mai târziu, bărbatul a fost găsit și el mort, la Călărași.
"Parchetul Tribunalului Bucureşti şi Serviciul Omoruri au fost sesizate că în incinta unei societăţi comerciale de pe raza sectorului 5 o angajată, de 31 de ani, a fost agresată şi împuşcată, în zona capului, de soţul ei, acesta ulterior părăsind locaţia. A fost efectuată cercetarea locului faptei, cadavrul fiind ridicat şi transportat la INML în vederea necropsiei. În cursul nopţii, suspectul (45 ani) a fost găsit decedat, pe raza unei comune din judeţul Călăraşi", informează miercuri Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Potrivit sursei citate, bărbatul era deţinător legal de pistol cu bile.
Poliţia nu a identificat eventuale plângeri formulate anterior de victimă împotriva soţului ei. www.agerpres.ro