x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Galaţi! Un preot beat s-a urcat la volan, a ucis un pieton, apoi a fugit de la locul faptei

Tragedie în Galaţi! Un preot beat s-a urcat la volan, a ucis un pieton, apoi a fugit de la locul faptei

13 Noi 2017   •   12:51
Tragedie în Galaţi! Un preot beat s-a urcat la volan, a ucis un pieton, apoi a fugit de la locul faptei

Grav accident de circulaţie pe DJ 251, pe raza localităţii gălăţene Schela. Noaptea trecută, preotul din localitatea Negrea a lovit mortal cu maşina un bărbat de 49 de ani. Părintele, în vârstă de 44 de ani, a fugit de la locul accidentului.

El a fost identificat ulterior de poliţişti şi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit observator.tv, cuvântul preotului Dănuţ Hohotă era respectat de întreaga comunitate. Acum, ultima lui reacţie i-a şocat şi pe enoriaşi. 

Să nu ucizi. Un păcat pe care părintele din Schela l-a săvârşit fără voie. Se întorcea de la petrecerea organizată de ziua unui nepot. Era băut şi nu a văzut pietonul care circula pe marginea drumului.  

Etilotestul a arătat o alcoolemie care ar fi putut să-l bage în comă. Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi: "Fiind testat cu aparatul Drager, a fost înregistrată o valoare de 1,34 miligrame alcool pur în aerul expirat." 

Duhovnicul a fost arestat pentru 30 de zile, iar superiorii i-au interzis să mai slujească până se termină ancheta.Observator.tv

×