x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie rutieră în Mehedinți

Tragedie rutieră în Mehedinți

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2024   •   11:10
Tragedie rutieră în Mehedinți

O femeie a murit într-un accident produs marți pe DN6, în zona localității Balota, județul Mehedinți, în care au fost implicate două autoturisme.

Centrul Infotrafic anunță că circulația este oprită pe ambele sensuri pe DN 6, pe DN 6, în zona localității Balota, județul Mehedinți, unde s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe SAJ, potrivit ISU Mehedinți.

Pompierii au descarcerat o femeie în vârstă de 43 de ani. Acesteia i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără succes, fiind declarată decedată.

O a doua victimă, conștientă și cooperantă, cu politraumatisme, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SAJ.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mehedinţi tragedie rutiera