x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei case, distruse într-un incendiu provocat de o mașină de spălat

Trei case, distruse într-un incendiu provocat de o mașină de spălat

03 Iul 2020   •   21:50
Trei case, distruse într-un incendiu provocat de  o mașină de spălat

Trei case din comuna Vrâncioaia, județul Vrancea, au fost afectate, vineri, de un incendiu violent, produs, potrivit pompierilor, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la o mașină de spălat.

Potrivit ISU Vrancea, incendiul a fost anunțat prin numărul 112. La fața locului au fost trimise șase echipaje ale ISU Vrancea, care au fost sprijinite de pompieri voluntari de la SVSU Vrâncioaia, SVSU Tulnici și SVSU Păulești, care au intervenit fiecare cu câte o autospecială.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1200 mp, cuprinzând locuințe și anexe.

Trei femei, cu vârste cuprinse între 38 și 80 de ani, au avut nevoie de asistența echipajului SMURD. Una dintre ele a suferit arsuri la o mână, iar celelalte atacuri de panică. „Paramedicii le-au acordat primul ajutor calificat, la faţa locului dar, cu toate că le-au fost explicate consecinţele, acestea au refuzat transportul la spital”, a anunțat ISU Vrancea.

Acțiunea pompierilor a durat patru ore.

Pagubele sunt însemnate: au ars bunuri mobile și imobile pe o suprafață de circa 800 mp și s-au degradat alți aproximativ 450 mp din pereții locuințelor și anexelor celor 3 gospodării afectate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu scurtcircuit