Trei deținuți au murit miercuri seara și doi sunt grav răniți, în urma unui incendiu izbucnit la Penitenciarul din Satu Mare. Deținuții au dat foc la saltele.
Purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adrian Pop, a declarat corespondentului MEDIAFAX că răniții sunt duși la UPU Satu Mare.
„Trei persoane de la Penitenciarul Satu Mare au murit în urma unui incendiu, iar alte două sunt în stare gravă și au fost transportate la UPU. Alte cinci persoane au fost evaluate medical, dar nu au necesitat transport la spital. Au intervenit trei autospeciale de stingere și mai multe ambulanțe SMURD Satu Mare, una de la Maramureș, și ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ)”, a spus Pop.
Surse judiciare au declarat că victimele sunt deținuți care au dat foc la saltelele din celule în semn de protest pentru măsurile luate de închidere a ușilor de la celule care erau deschise până la ora de stingere.
Peniteciarul Satu Mare are regim semideschis.
(sursa: Mediafax)