x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Circulația feroviară s-a reluat în Hunedoara, unde copacii căzuți blocau linia de contact

UPDATE Circulația feroviară s-a reluat în Hunedoara, unde copacii căzuți blocau linia de contact

de Redacția Jurnalul    |    27 Feb 2023   •   08:41
UPDATE Circulația feroviară s-a reluat în Hunedoara, unde copacii căzuți blocau linia de contact

A fost reluat traficul feroviar pe intervalul de stații Petroșani - Bănița - Merișor- Crivadia, din județul Hunedoara, unde au căzut copaci pe linia de contact. Cele trei trenuri de călători, care au staționat din cauza intervențiilor, vor ajunge cu întârzieri la destinație.

UPDATE

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, începând cu ora 11.21, a fost reluat traficul feroviar pe intervalul de stații Petroșani - Bănița - Merișor- Crivadia.

„Trei trenuri de călători, care au staționat în intervalul orar necesar intervențiilor, vor ajunge cu întârzieri la destinație”, spune purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.

Potrivit acesteia, intervențiile personalului feroviar au constat în îndepărtarea și tăierea a 16 arbori care, sub greutatea zăpezii, s-au prăbușit pe linia de contact. Astfel, s-a ajuns la întreruperea alimentarii cu energie electrică, iar în anumite zone firul de contact a fost rupt și a necesitat înlocuirea.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Circulația feroviară este oprită temporar, luni dimineața, în județul Hunedoara, pentru intervenția cu drezina pantograf. Au căzut arbori pe linia de contact.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis, luni dimineața, că se intervine cu Drezina Pantograf pe intervalul de stații Petroșani - Bănița - Merișor (firul II) pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe calea ferată și remedierea deranjametelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică.

Pentru accesul echipelor de intervenție cu drezina pantograf, măsură necesară eliberării gabaritului și repunerii sub tensiune a liniei de contact, trei trenuri de călători au fost oprite temporar în stațiile adiacente.

Este vorba de trenurile R 2706, în stația Merișor, IR 1821, în stația Petroșani și IR 1824 în stația Banu Mare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hunedoara trafic feroviar oprit