x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Turist polonez, decedat în Munții Făgăraș

Turist polonez, decedat în Munții Făgăraș

de Redacția Jurnalul    |    04 Aug 2023   •   19:38
Turist polonez, decedat în  Munții Făgăraș
Sursa foto: Facebook

Un turist polonez a murit, vineri, în Munții Făgăraș. Deoarece elicopterul SMURD nu are voie să ia decedați la bord, trupul turistului este transportat de salvamontiști până la drumul Transfăgărășan, în vederea preluării de IML.

„Din păcate victima, cetățean polonez, a decedat. Elicopterul SMURD nu are voie să ia decedați la bord, chiar dacă acea victima moare în timpul acțiunii de salvare (!!!). Așa că elicopterul pur și simplu a plecat, iar noi am suplimentat salvatorii montani pentru a transporta corpul turistului de sub Nerlinger până la drumul Transfăgărășan, în vederea preluării de către IML. Urmare acestei măiastre proceduri, rugăm turiștii să aibă grijă să nu se accidenteze în această seară, întrucât atât patrula argeșeană, cât și cea sibiană, sunt în acțiune până la miezul nopții. Mulțumim pentru înțelegere”, transmite Salvamont Argeș, pe Facebook.

Inițial, salvatorii montani anunțau un apel venit prin 112 Brașov, persoană în stop cardiorespirator între Trei Pași de Moarte și Nerlinger.

Intervine elicopterul 343 POA Brașov și terestru salvamontiști de la Sibiu ca prim răspuns, urmând să sosească resursă suplimentară și colegii argeșeni, care înaintează foarte greu în traficul de pe baraj”, potrivit informațiilor inițiale.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: turist deces