Poliţia face cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care un bărbat de 62 de ani, din judeţul Mureş, ar fi fost accidentat mortal în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, iar corpul victimei a fost abandonat pe marginea DN7, la intrare în Deva dinspre Arad.
Trupul bărbatului a fost observat de şoferul unui camion TIR, care a anunţat poliţia, la faţa locului deplasându-se imediat şi un echipaj cu medic al Ambulanţei Deva.
"Echipajul cu medic sosit la faţa locului a constatat decesul victimei. Aceasta prezenta multiple traumatisme, dintre care unele incompatibile cu viaţa", a informat duminică purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Corpul bărbatului, care, potrivit documentelor de identitate, aparţine unui bărbat de 62 de ani, din judeţul Mureş, a fost ridicat de reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
"În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările urmând să stabilească circumstanţele producerii evenimentului şi identitatea prezumtivului autor", a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu. AGERPRES