x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a murit într-un incendiu care a fost pus intenționat

Un bărbat a murit într-un incendiu care a fost pus intenționat

14 Feb 2021   •   08:36
Un bărbat a murit într-un incendiu care a fost pus intenționat

 Un bărbat de 31 de ani a murit în urma unui incendiu care a izbucnit în locuința sa din localitatea Tăutești, comuna Rediu, din Iași, iar după ce au reușit să stingă focul, pompierii au stabilit că s-a folosit intenționat sursa de aprindere pentru a genera un incendiu.

Incendiul s-a produs sâmbătă noaptea, în localitatea Tăutești, comuna Rediu, județul Iași.

Când au ajuns forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință, în bucătărie, pe o suprafață de 80 de metri pătrați.

Pompierii au scos victima, un bărbat de 31 de ani, care era decedată, carbonizată.

Incendiul a fost stins după aproximativ două ore.

„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera un incendiu”, spun pompierii ieșeni.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendii