x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un copil a decedat după ce a căzut în fosa septică a unei cabane din Rânca

Un copil a decedat după ce a căzut în fosa septică a unei cabane din Rânca

26 Mar 2016   •   14:08
Un copil a decedat după ce a căzut în fosa septică a unei cabane din Rânca
Sursa foto: Foto: Oana Pavelescu

Un copil de patru ani a căzut, sâmbătă dimineaţă, aproape patru metri, în fosa septică a unei case de vacanţă din staţiunea gorjeană Rânca, echipele medicale care au sosit la fața locului au încercat fără succes să resusciteze băiatul.

Potrivit reprezentanţilor Postului de jandarmi montani Rânca, judeţul Gorj, sâmbătă, la ora 10.35, a fost primit un apel la numărul de urgenţă 112 care anunţa că un copil în vârstă de patru ani a căzut în fosa septică a unei case de vacanţă particulare din staţiune.

Sursele citate au precizat că jandarmii montani au ajuns la locul incidentului în mai puţin de un minut de la primirea apelului şi l-au găsit pe băieţel pe fundul fosei septice de aproximativ trei metri şi lată de 40 de centimetri, plină cu apă şi materii fecale.

"Copilul a fost scos la suprafaţă şi dus la ambulanţa sosită la faţa locului, medicii începând manevre de resuscitare, pe care le fac şi la ora actuală", au precizat sursele citate.

Conform aceloraşi surse, băieţelul se afla împreună cu bunicii şi cu mama sa la casa de vacanţă din staţiunea Rânca şi a alunecat în fosa septică în timp ce se juca.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Mihai Avramescu, a declarat pentru News.ro că un echipaj de pompieri a fost chemat la Rânca pentru a ajuta la scoaterea dintr-o latrină a unui copil de patru ani care căzuse, nefiind supravegheat.

”Am fost solicitaţi la un caz în staţiunea Rânca. Ni s-a spus că un copil de patru ani a căzut într-o latrină de patru metri adâncime. Nu a fost nevoie de interventia pompierilor, echipajul fiind întors din drum, după ce copilul a fost scos din latrină de cetăţeni de acolo şi de salvamontişti”, a declarat Avramescu.

Reprezentanţi de la Ambulanţa Gorj au declarat pentru News.ro că un echipaj se află încă la locul incidentului şi că acel copil care căzuse în latrină se află în stop cardio-respirator.

La ora transmiterii acestei ştiri, copilul este în continuare resuscitat de către medici.

Potrivit Digi 24, sistemul de canalizare din Rânca a costat aproximativ trei milioane de euro şi este doar parţial funcţional deoarece această localitate este împărţită între două primării. Casele, pensiunile şi hotelurile care ţin de Primăria Novaci nu sunt racordate întrucât nu au operator.

Sursa: news.ro

×