
Bright lights at the end the hospital corridor. The concept of life and death.
Un bărbat infectat cu Covid 19 s-a spânzurat într-un salon al Spitalului Județean din Galați. Victima, în vârstă de 68 de ani, a fost găsită de medicul de gardă care a făcut manevre de resuscitare și a anunțat Poliția. Polițiștii au început o anchetă, scrie Mediafax
Incidentul s-a produs joi în spațiile destinate bolnavilor de Covid 19. Bărbatul de 68 de ani a fost găsit spânzurat în salon, iar cadrele medicale care au făcut manevre de resuscitare nu au mai putut să-l salveze. Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal de ucidere din culpă.
„Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost la ora 6.10, a venit de la secția ATI. Medicul de gardă de la Secția reanimare a Spitalului Județean a anunțat că un bărbat de 68 de ani, pacient al secției, a fost găsit spânzurat. S-au făcut manevre de resuscitare, dar fără succes. Polițiștii au mers la fața locului, s-au făcut primele verificări și s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, a explicat, la solicitarea MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.
Cercetările polițiștilor și procurorilor vor continua.
Liderii PSD au reacționat la anunțul creării în Parlament al grupării umaniste social-liberale. Senatatorul PSD Lucian Romașcanu, unul dintre comunicatorii oficiali ai partidului, consideră că este o mutare...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că nu mai putem avea în România soluții de anii ’50 – ’60 și, prin urmare, legătura între București și Târgoviște „merită un drum...
Senatoarea Diana Șoșoacă a depus în această dimineață o plângere la Parchetul General cu privirea la moartea actorului Bogdan Stanoevici. Femeia susține că demararea unei anchete este susținută de...
Guvernul olandez a demisionat vineri în bloc, după scandalul alocațiilor.
Premierul Mark Rutte a anunțat demisia guvernului său vineri, acceptând răspunderea pentru ani de administrare greșită a...
Au început înscrierile pentru noua serie de cursuri gratuite desfășurate pe platforma de e-learning a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, ȘcoalaFDVDR. Peste 15 cursuri noi se adaugă curriculei...
Pfizer reduce temporar livrările de vaccin împotriva COVID-19 în Europa în timp ce își îmbunătățește capacitatea de producție, au declarat vineri compania și Institutul Norvegian de Sănătate Publică...
Platforma pentru programarea persoanelor care se încadrează în a doua etapă de vaccinare nu a mai mers vineri, la scurt timp după ora 15:00, ora la care autoritățile au anunțat că aceasta va fi...
Video O fată în vârstă de 15 ani din comuna Baciu a fost răpită, joi, 14 ianuarie, de pe o stradă din Cluj-Napoca, potrivit informațiilor furnizate de monitorulcj.ro. În momentul răpirii se aflau mai multe persoane...
Persoanele fără adăpost sunt căutate de autoritățile din București deoarece vine gerul. Acestea sunt cazate în spațiile Primăriilor de sector unde primesc hrană și medicamente. De asemenea, persoanele...
Peste 31.000 de amenzi au dat în ultima săptămână polițiștii pentru nepurtarea măștii de protecție. 1.400 de angajați MAI au însoțit transporturile de vaccin împotriva COVID-19 de la centrele regionale...
În zona roşie se mai află municipiul Bucureşti, cu o rată de infectare de 3,62, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, când a fost 3,56 la mia de locuitori, urmat de judeţele Timiş - 3,31 şi Cluj -...
Cinci parlamentari, respectiv patru deputați și un senator au anunțat că vor activa ca parlamentari independenți, afiliați grupurilor parlamentare ale PSD.
Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu, Vlad...
Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 30.513, în perioada 4-10 ianuarie, la nivel naţional, înregistrându-se mai puţine îmbolnăviri faţă de aceeaşi săptămână a anului trecut cu...
După ce Statele Unite s-au retras anul trecut din Tratatul "Cer deschis", și Rusia a anunțat că nu vrea să mai facă parte din această convenție, care permite verificarea manevrelor militare şi a măsurilor...
Vaccinarea împotriva COVID-19 a personalului Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aflat în linia I a început, vineri, al Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din...