Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii au fost sesizați marți dimineața prin apel la 112 de o tânără de 18 ani despre faptul că o persoană care are un pistol cu bile a intrat fără drept în locuința unui bărbat din Drobeta-Turnu Severin.
Polițiștii deplasați la fața locului au surprins în apartamentul persoanei vătămate un tânăr de 18 ani din Drobeta-Turnu Severin, care purta cagulă. Acesta a fost imobilizat și încătușat, scrie Mediafax.
Din cercetări, a reieșit faptul că tânărul, purtând cagulă și având asupra sa un pistol tip airsoft, cu bile de cauciuc, de calibru 50 mm, profitând de faptul că ușa locuinței era dezasigurată, a pătruns în interior și ar fi solicitat persoanelor din locuință să îi dea bani, trăgând mai multe focuri de armă.
Tinerei i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, iar bărbatul a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uzul de armă fără drept.