Un tânăr de 22 de ani din localitatea Traian, comuna Săbăoani, şi-a pierdut viaţa în noaptea de 11 spre 12 noiembrie,în jurul orei 3, într-un accident petrecut la câţiva paşi de casă, informeaza zch.ro.
Tânărul conducea un autoturism Ford şi, din motive care n-au fost stabilite încă, a ieşit de pe şosea (DN 2, supranumit „Şoseaua morţii”) prin dreapta direcţiei de mers, iar maşina s-a izbit violent de un podeţ din beton. Impactul a fost atât de violent încât şoferul, care nu purta centura de siguranţă, a murit pe loc.
„Iniţial, echipajelor de intervenţie li s-a comunicat că tânărul este inconştient, însă la faţa locului cadrele medicale au constatat că este decedat”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.