x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tânăr din Tunisia, cu documente false, a încercat să iasă din România cu trenul spre Viena

Un tânăr din Tunisia, cu documente false, a încercat să iasă din România cu trenul spre Viena

31 Ian 2020   •   13:01
Un tânăr din Tunisia, cu documente false, a încercat să iasă din România cu trenul spre Viena

Un tânăr din Tunisia, care a încercat să iasă din România cu un tren internaţional, folosind documente false, a fost depistat de poliţiştii de frontieră, a anunţat, vineri, ITPF Oradea.


Potrivit unui comunicat de presă al ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Episcopia Bihor l-au depistat pe tânărul din Tunisia, în vârstă de 21 de ani, joi, la controlul de frontieră efectuat în trenul internaţional care circulă pe ruta Cluj-Napoca - Viena.

Bărbatul a prezentat o carte de identitate şi un permis de conducere, ambele având însemnele autorităţilor din Franţa. Deoarece actele nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi l-au condus pe tânăr la sediul instituţiei, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânărul este cetăţean tunisian, în vârstă de 21 de ani, solicitant de azil în România. El a declarat că a obţinut documentele de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 700 de euro, şi că a recurs la această metodă deoarece intenţiona să ajungă într-un stat din vestul Europei.

"În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale ce se impun", se arată în comunicat. 

www.agerpres.ro

×