x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un urs a vizitat cabana Omu din Bucegi, aflată la peste 2.500 metri înălţime

Un urs a vizitat cabana Omu din Bucegi, aflată la peste 2.500 metri înălţime

21 Noi 2020   •   10:30
Un urs a vizitat cabana Omu din Bucegi, aflată la peste 2.500 metri înălţime

Un urs, probabil înfometat, a vizitat cabana „Omu” din Bucegi, aflată la peste 2.500 metri înălțime. Ursul a distrus ferestrele și a smuls lemne din perete.

„Vizita” ursului a fost descoperită de meteorologul Radu Manta, care a anunțat apoi cabanierul. Ursul a distrus ferestrele și a smuls lemne din perete, cel mai probabil în căutare de hrană, după care a plecat în pădure.

În această perioadă cabana nu e locuită, fiind închisă de două luni.

Cei care comentează imaginile spun că de regulă urșii nu urcă la altitudini atât de mari pentru că nu este hrană.

„Cineva îmi spunea astă-vară: . , le-am zis. , mi-au replicat”, scrie un utilizator Facebook.

 

 

×
Subiecte în articol: urs cabana