x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Urmărire ca în filme în Constanța. Polițiștii au folosit armamentul din dotare

Urmărire ca în filme în Constanța. Polițiștii au folosit armamentul din dotare

01 Apr 2017   •   11:05
Urmărire ca în filme în Constanța. Polițiștii au folosit armamentul din dotare

Focuri de armă şi urmăriri în trafic la Constanţa! Un individ de 27 de ani, Ionuţ Ştefan, nu a ţinut cont că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, că are permisul suspendat şi, cel mai probabil, numerele provizorii ale maşinii sunt expirate. Astfel, nu a oprit la semnalele oamenilor legii, iar ce a urmat pare desprins din filmele de acţiune!

Polițiștii din cadrul Secției 2 Rurale Mihail Kogălniceanu, la data de 1.04.2016, în jurul orei 3.00, au utilizat armamentul din dotare pentru a bloca un autoturism cu numere provizorii, care nu a oprit la semnalele regulamentare. Oamenii legii au tras 12 cartușe, reușind oprirea autoturismului in localitatea Pantelimon din judetul Constanţa. Mai exact, Ionuţ Ştefan, de 27 de ani, din municipiul Constanţa, a condus un autoturism Opel Astra, roşu, în care se mai aflau 5 persoane, 2 femei şi 3 bărbaţi, pe DN2A, dinspre Constanţa către Târguşor. Nu a oprit şi a fost urmărit, moment în care oamenii legii au tras 6 focuri de armă în plan vertical. Apoi, şoferul a virat pe DJ222, acolo unde s-au tras alte 6 focuri de armă, 2 în plan vertical şi 4 spre autoturism, iar la intrare în localitatea Pantelimon vehiculul a fost blocat. Din maşină au coborât cele 6 persoane, care au fost imobilizate și conduse la sediul Poliției pentru luarea măsurilor legale. Din primele cercetări a reieșit faptul că șoferul era sub influența băuturilor alcoolice, 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, și avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Sursa: replicaonline.ro

×