x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Al doilea urs capturat în Prahova. Animalul a fost relocat

Al doilea urs capturat în Prahova. Animalul a fost relocat

de Redacția Jurnalul    |    24 Iun 2023   •   12:00
Al doilea urs capturat în Prahova. Animalul a fost relocat
Sursa foto: Facebook

​​​​​​​Autorităţile din Măneciu au capturat, sâmbătă dimineaţă, încă un urs care a provocat pagube în zonă, fiind al doilea exemplar prins în ultimele câteva zile pe raza comunei.

Potrivit primarului Auraş Dragomir, ursul a fost prins în zona Valea Mare (platoul INCAS), în cuşca specială aflată în dotarea primăriei, animalul fiind relocat.

"Cel mai probabil, este exemplarul care a pătruns ieri noapte prin gospodăriile din acea zonă. Am procedat şi de data aceasta la măsurarea, crotalierea şi relocarea lui, după ce, în prealabil, i-a fost aplicat colarul cu GPS pentru a putea fi monitorizat. Şi în acest caz comisia special constituită, potrivit legii pentru astfel de situaţii, a dipus ca, în situaţia în care exemplarul se va întoarce şi va produce din nou pagube, să fie eutanasiat/împuşcat", precizează edilul într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Dragomir anunţă că demersurile pentru capturarea urşilor se vor concentra acum pe zona staţiunii Cheia.

"Am dispus, totodată, să montăm cuşca în staţiunea Cheia, acolo unde a fost sesizată în ultimele zile prezenţa mai multor exemplare de urs. Recomandăm în continuare prudenţă, sporirea măsurilor de protecţie a animalelor crescute în gospodărie şi apelul la 112 în situaţia în care semnalaţi prezenţa animalelor sălbatice!", menţionează sursa citată.

Miercuri dimineaţă, primarul Auraş Dragomir a anunţat capturarea unui urs în zona Plai şi relocarea acestuia, iar o zi mai târziu locuitorii din Măneciu au fost avertizaţi prin RO-ALERT despre prezenţa unui urs într-o gospodărie din satul Măneciu Ungureni. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: urs capturat prahova