x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui: Bărbat prins sub de un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână; pompierii intervin pentru salvare

Vaslui: Bărbat prins sub de un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână; pompierii intervin pentru salvare

26 Mai 2017   •   16:38
Vaslui: Bărbat prins sub de un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână; pompierii intervin pentru salvare

Un elicopter SMURD a fost solicitat vineri în comuna vasluiană Brezeni, acolo unde un bărbat, care efectua lucrări la o fântână, a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. 

În zonă s-a deplasat şi prefectul judeţului, Isabel Bogdan, alături de lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii, Cristian Lapa, tânărul de 25 de ani este îngropat în pământ, având doar capul afară. 

Bărbatul a fost prins sub un mal de pământ într-o fântână adâncă de aproximativ 12 metri, la care făcea săpături. 

'Din primele informaţii pe care le avem, se pare că bărbatul care lucra la fântâna respectivă este cuprins de pământ. La faţa locului se deplasează o autospecială de la Punctul de lucru Murgeni, echipa de căutare-salvare de la Detaşamentul Vaslui şi grupa operativă a inspectoratului', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, cpt. Marius Marişcu. 

În zonă a fost trimisă şi o maşină de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui. 

×